Club Sportiv Tunari
Membru al Asociației Județeane de Handbal ILFOV
Clubul Sportiv Tunari a fost înființat în anul 2004, având ca obiect de activitate selecția și pregătirea sportivilor, precum și susținerea acestora în vederea participării la competițiile interne și internaționale.
Clubul Sportiv Tunari are în prezent 5 secții: fotbal, box, columbofie, echitatie si handbal. Secția de handbal a fost inaugurată în anul 2018, la inițiativa antrenorului Răzvan George Ștefana, în prezent coordonatorul secției de handbal.
În cadrul secției de handbal sunt înscrise în prezent aproximativ 70 de sportive, pregatite de antrenorii Mădălina Ștefana - Junioare 2 și minihandbal, Răzvan Ștefana - junioare 4 și Gabriel Sorin Ștefana - baby-handbal.
Secția de handbal HC Tunari promovează performanța, spiritul de echipă și pasiunea pentru mișcare încă de la cele mai fragede vârste.
Printr-un program coerent de pregătire și competiție, clubul oferă copiilor și tinerilor sportivi șansa de a se dezvolta armonios, într-un mediu bazat pe disciplină, fair-play și dorință de progres.
Categoriile de vârstă și competițiile în care activeaza:
- Junioare 2 – participă în Campionatul Național, competiția dedicată tinerelor jucătoare aflate pe drumul spre performanță, cu accent pe dezvoltarea tehnică, tactică și fizică de nivel înalt.
- Junioare 4 (J4) – evoluează în Campionatul Județean, consolidând bazele tehnico-tactice și spiritul colectiv prin competiții echilibrate și formarea deprinderilor fundamentale.
- Mini handbal (fete) – activează în Campionatele Municipal și Județean, competiții ce pun accent pe plăcerea jocului, lucrul în echipă și dezvoltarea abilităților motrice.
- Baby handbal (fete) – participă în Campionatele Municipal și Județean, reprezentând etapa de inițiere, unde copiii descoperă bucuria jocului, colaborarea și mișcarea prin joacă.
La nivelul infrastructurii, CS Tunari se prezinta excelent, sportivii din cadrul clubului bucurându-se de cele mai bune condiții tehnice și de igienă în Sala Sporturilor din Tunari, acolo unde secția de handbal își desfășoară activitatea.
În Social Media, clubul comunica pe paginile de Facebook HC Arsenal Tunari - unde veți gasi informatii despre secția de handbal ( aproximativ 500 de urmăritori sunt conectați la activitatea secției de handbal), precum si pe Clubul Sportiv A. Tunari, acolo unde sunt prezentate activitatile tuturor secțiilor sportive din cadrul clubului.
De asemenea, clubul a inceput recent să comunice și pe platforma Tik-Tok.
Informații generale mai puteti găsi și pe site-ul oficial al clubului, www.cstunari.ro, pagina care arată prietenos și aerisit.

Pentru sezonul competitional 2025-2026, CS Tunari va participa in competitia dedicata junioarelor 4, organizata de AJH Ilfov, cu urmatoarea echipă:
Sportive
Dumitru Maria Gabriela (2)
Bacanu Miruna Gabriela (3)
Enache Daria Petruta (4)
Popescu Irina Alexandra (5)
Marin Florentina Patricia (7)
Neacsu Maria Ioana (9)
Botas Maria Florentina (10)
Mila Elena Gabriela (11)
Sava Alessia Maria (12)
Rotaru Florentina Gabriela (20)
Paduraru Maia Andreea (23)
Iordache Maria (24)
Filimon Maria (27)
Gheorghe Andreea Denisa (41)
Gostin Ema Andreea (77)
Petre Maria Madalina (81)
Blanariu Maya Adela (85)
Staff Tehnic:
Razvan Stefana








