Comisia de Arbitri din cadrul AMH Bucuresti, in parteneriat cu AJH Ilfov, organizeaza Cursul de formare a arbitrilor de handbal, un demers mai mult decat necesar in contextul in care tot mai putini tineri se orienteaza spre alegerea unei astfel de cariere.
Cursul se adreseaza tuturor tinerilor, cu varsta peste 16 ani, dornici sa contribuie la dezvoltarea hanbdalului romanesc, din postura de arbitru de handbal. Acesta este structurat pe parcursul a 8 lectii, ce cuprind toate informatiile referitoare la Regulamentul Jocului de Handbal, in acord cu ultimele reglementari in privinta arbitrajului, comunicate de EHF.
Cursantii dornici sa absolve cursul, trebuie sa parcurga informatiile predate de catre Alexandru Constantin si Bogdan Stark, arbitri cu vasta experienta la nivelul Ligilor Nationale. Scoala Spectrum – Colentina si Sala Sporturilor din Pantelimon sunt locatiile alese de organizatori pentru sustinerea cursului, zilele de luni si joi fiind dedicate formarii viitorilor arbitri de handbal.
Printre subiectele cursului enumeram:
- Terenul de joc
- Timpul de Joc, Semnalul de sfârșit de joc și Time-Out-ul
- Echipa, Înlocuirile (de jucători), Echipamentul, Jucătorii
- Portarul, Spaţiul de poarta
- Jucarea mingii, Jocul pasiv
- Faulturile și Comportarea nesportivă
- Marcarea unui gol
- Aruncarea de începere, Aruncarea de la margine, Aruncarea de la poartă, Aruncarea liberă, Aruncarea de la 7 metri
- Instrucţiuni generale pentru executarea aruncărilor
- Sancţiunile
- Arbitrii
- Cronometrorul și Scorerul
- Explicații la Regulamentul de Joc
- Regulamentul Spațiului de schimb
Cursul se finalizeaza cu un examen de absolvire, în urma căruia sunt evaluate cunoștințele participanților, urmând ca cei care trec examenul să dobândească statutul de arbitru de handbal.
Inscrierile se fac pana la data de 26 octombrie 2026, la adresa de email: cca@amh.ro
Mult succes, tuturor!



